Cum e sa fii batran?

Nu m-am gandit niciodata cum e sa fii batran. Chiar daca imi fac planuri pentru viitor, tot pe mine, cel din prezent, ma transpun acolo. Nu m-am imaginat fiind cu parul alb si barba sura. Poate cine stie cum, intr-o discutie cu bunicii, spunandu-le ca, probabil, eu nu voi mai apuca timpurile lor.

Insa azi, mai mult ca niciodata, m-am vazut acolo, peste 50 de ani sau cel putin am incercat sa ma vad. Asta si pentru ca am surprins, din intamplare, o dicutie din autobuz al unei femei care se adresa, cel ai probabil, bunicului ei. Barbatul, trecut de 80 de ani, asculta cuminte

cum femeia ii zicea ca, daca ar fi plcat singur, probabil nu ar fi ajuns la destinatie si s-ar fi pierdut.

Pana aici, nimic deosebit, insa, cel mai impresionant tablou a fost sa-i privesc ochii batranului si sa vad in el multumirea si resemnarea. Faptul ca isi asuma batranetea mi s-a parut cel mai de pret lucru. Am realizat in acel moment ca noi, cei care traim in secolul vitezei, trebuie sa intelegem ca tot in acelasi loc ajungem, toti! Ne grabim atat de tare, incercam sa facem atat de multe lucruri in acelasi timp, iar, la un moment dat ne trezim batrani si ne uitam in urma.

In privirea batranului se citea multumirea faptului ca nepoata lui l-a ajutat sa ajunga la destinatie si a avut grija de el. Probabil, rasplata sa pentru zilele sau anii in care el a facut exact acelasi lucru.

Cred ca e frumos sa imbatranesti si sa fii batran. Mai ales cand ai dus o viata temperata in care ai stiut sa faci diferenta intre bine si rau. Sa-ti astepti nemurirea fara sa-ti fie frica de nimic  mi se pare una dintre cele mai frumoase simtiri omenesti. As vrea si eu, peste timp, sa pot avea privirea linistita a acelui batran.