Cel mai frumos cadou! Am debutat ca si poet, chiar daca
nu imi place titulatura asta, cu un volum care m-a surpins si pe mine. Si asta
pentru ca mi-a fost facut cadou de parintii mei. Daca era dupa mine, poate nici
la anul in timpul asta nu il scoteam de sub tipar. Il aveam programat,
selectasem poeziile, insa ceva a lipsit. Insa, acum, este tiparit si
inregistrat la Biblioteca Nationala, ceea ce inca ma sperie.
Se numeste ”Imperfect” si chiar este imperfect. Sunt virgule
care lipsesc, diacritice, versuri neterminate. De ce? Pentru ca toate poeziile
pe care le cuprinde sunt lasate in forma lor pura, initiala, fara vreo
adaugire, vreo corectare sau vreun pic de retus.
Nu imi place si nu mi-a placut niciodata perfectiunea. Am
considerat ca imperfectiunea se traduce prin „a fi om” si am vrut sa ma comport
ca atare.
Cat despre versurile din carte... sunt multe dintre ele
pe care le-am uitat, iar recitindu-le, mi-am readus aminte de eul meu. Sunt versuri
scrise in pauzele de la liceu, in timpul cursurilor de la facultate, scrise in
autobuz, pe telefon, in drum spre casa. Toate sunt