Prin ochii Laurei D.

Reiau campania inceputa la sfarsitul lui 2015 cu un articol despre un om pe care eu il apreciez pentru pasiunea de care da dovada. De data asta am incercat sa ma vad "Prin ochii Laurei D."

Sa joc teatru? Cum adica sa joc teatru? Nu as putea vreodata sa joc teatru! Cu asa ceva nu ma pot juca! Respir si expir teatru prin fiecare por al pielii mele, iar dimineata, ghici ce, mananc vreo cateva piese ca sa inceapa ziua mai bine. J

Si plec! Imi iau gandurile in minte, emotia in piept si plec! De fapt, am plecat deja, de aproape doi ani de zile spre...spre undeva! Sau mai degraba, spre acel ceva pe care mi-l doresc intr-adevar. Am idealul meu si drumul. 

Portiuni asfaltate cu vise, pe care merg lin - nederanjata de nimeni - , gropi pline de realitate - in care mai dau din cand in cand - si bucati de trecut ce lasa in urma mea, pe mijlocul drumului, o dunga alba, dreapta! Pentru ca spre ideal poti merge doar drept, oricat de anevoios ar fi drumul.

Si simt! Simt bucurie cand ma aflu acolo, iar in fata mea doar o perdea neagra se intinde. Imi joc amarul, bucuria, tristetea si iubirea ca si cand ar fi a mea, muscand din fiecare rol, din fiecare replica, din fiecare cuvant.

Se aprinde lumina si vad oameni. Aud un sunet ciudat. Cred sa sunt aplauze! Imi dau din nou seama cine sunt, ce fac, ce vreau si incotro ma indrept!

Si traiesc! Traiesc la maxim fiecare moment pe care vreau cu tot dinadinsul sa il dau mai departe sub forma de emotie. Pe scena traiesc! Pe scena traiesc intr-adevar si sunt eu cu adevarat, pentru ca actorul nu trebuie sa joace…el trebuie sa fie !