Mereu m-au fascinat magnoliile. Noi cand vom invata sa traim ca ele? M-au fascinat pentru
simplul motiv ca acesti copaci prima data isi arata sufletul, iar mai apoi
pielea. Isi scot la iveala goliciunea si nu le este teama de asta. Dau tot ce e
mai bun si mai frumos afara, scot in vazul lumii. Si sufera pentru asta. Nu de
alta, dar e destul de frig pe la incepului lui martie. Lor nu le este teama de
suferinta!
Nu au niciun regret si nici nu se gandesc la faptul ca
vor fi judecati vreodata. Noi, oamenii, nu suntem asa. Niciodata nu avem
incredere in persoanele pe care nu le cunoastem sau, destul de rar avem, dar
magnoliile stau in vazul tuturor si-si pun sufletul pe tava.
Trebuie sa recunosc faptul ca mi-ar placea sa am curajul
lor. Sa ma las dezbracat de inhibitii si sa pot sa fiu eu cu adevarat, in orice
situatie. Nu ma cenzurez prea mult, ba chiar spun ce gandesc, dar sunt multe
roluri sociale pe care trebuie sa le joci zi de zi.
Eh! ca ce mai incercam sa ne prefacem! Ne e frica de
propria constiinta, de noi insine, de propria viata? Cand vom invata sa traim
ca magnoliile, dezgoliti de minciuni si imbracati in adevar?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu