Pe-un picior de plai

Mult timp m-am gândit la o destinaţie de vacanţă şi am înclinat între mare, munte, ţară sau străinătate. Am căutat oferte turistice peste tot, circuite turistice, printre sutele de oferte speciale pe care ți le pun la dispoziție agenţiile de turism. Totuşi, cred că am ales exact ceea ce trebuie şi ceea ce aveam nevoie pentru a-mi reaminti ce înseamnă frumosul.

 Aerul este mai bun aici. Plămânii inhalează libertate şi expiră împlinire, iar ochii se scaldă în minunăţiile naturii, împletite cu meşteşugirea şi răbdarea omului. Aşa e! Aici răbdarea, liniştea, pacea sufletească sunt la ele acasă. De  la cota 2.042 te simţi atotputernic. Simţi că stai la masă cu Zeii şi te înfrupţi din alesele lor bucate, iar parcă, tot ceea ce atingi te umple de energie divină.

Transfăgărășanul este destinaţia despre care vă vorbesc, iar mergând pe acest spectaculos drum, care duce aproape de Rai, ai şansa să admiri bucăţi din sufletul naturii, de pe meleaguri românești.

Cascada Bâlea, care parcă e alimentată cu lacrimi de îngeri, are o cădere de 60 de metri, fiind cea mai mare cascadă în trepte din România. Se află între vârfurile Moldoveanu şi Negoiu, la mai bine de 1.200 de metri altitudine. Susurul apei care se loveşte cu sete de pietre are în el o simfonie scrisă de natură, ale cărei note se afla doar în inima celui ce iubeşte frumosul.

O altă atracţie a faimosului drum şerpuit, cunscut atât în România, dar lăudat şi de străini, este Lacul Bălea. Situat la 2.042 de metri între cer şi mare, Bâlea Lac este locul de unde soarele se scaldă din când în când, atunci când vrea să se mai curățe de strălucire. Tot aici, încă din 2006, în fiecare iarnă, se construieşte un hotel de gheaţă care atrage an de an şi mulţi turişti străini, dornici să ne guste frumuseţile şi să ne admire îndemânarea.

Dacă tot ajungi la Bâlea Lac, e păcat să nu te încumeţi să-ţi măsori forţele cu muntele şi să te aventurezi într-un traseu care să înconjoare lacul. Trebuie să ai, totuşi, un cuţit la tine, pentru a avea cu ce să tai ceaţa, atunci când luminii îi e prea greu să străbată văzduhul. Traseul nu este unul dificil, iar greutatea lui nu se compară nici pe departe cu senzaţia pe care ţi-o conferă borna imaginară de 2.400 metri lângă care te aşezi şi-şi tragi sufletul. Acolo sus eşti liber! Eşti liber să fii liber! Tot pe traseu acesta dai şi peste Lacul Capra, un lac glaciar rece şi limpede. Se poate citi în el sinceritatea.

Coborând şi gonind caii de sub capotă cu maxim 40 de km la oră, ajungem în tunelul care crestează inima muntelui. Se merge greu, cu frică parcă, iar apa care se prelinge pe pereţii de piatră amplifica sentimentul. Odată ieşit din tunel, basmul rămâne uşor, uşor în urmă, iar realitatea începe să se simtă, însă doar până la Barajul Vidraru. Are 166 de metri şi este cel mai înalt baraj din România. Îţi e greu să crezi că a fost făcut de om, însă a început să fie folosit încă din 1966. Înapoia lui se întinde Lacul Vidraru, pe circa 14 km în lungime şi puţin peste 2 km în lăţime. Prometeu domneşte deasupra barajului şi a lacului, ţinând în mână în fulger, semn că zeii încă au grijă de oameni.

Cea de-a doua reşedinţă a lui Vlad Ţepeş, supranumit şi Dracula, este ultimul obiectiv turistic de pe Transfăgărășan. Cetatea Poienari este, în prezent, o ruină, însă în spatele zidurilor medievale se înalță falnic Munţii Făgăraş.

Am făcut de mai multe ori acest traseu şi de fiecare dată mi-a adus aceeaşi împlinire sufletească. Ultima dată, vara trecută, am poposit vreme de 5 zile la cabană, iar linişte mai „adâncă” decât acolo nu am găsit nicăieri.

Măcar o dată în viaţă merită să faci acest traseu şi să poposeşti măcar câteva zile în sânul munţilor şi să te hrăneşti cu libertate şi atotputernicie. Recomand cu inima deschisă Transfăgărășanul ca destinaţie de vacanţă sau evadare de week-end pentru aceia care îşi doresc să petreacă puţină vreme „pe-un picior de plai, pe-o gură de rai.”

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2016!