L-am redescoperit pe Iona. Era la fel cum il
lasasem ultima oara pe foile prea obosite sa il mai suporte: curios, energic,
incercand mereu sa „evadeze” din burtile de peste care l-au inghitit de atatea
si atatea ori. Dar isi pierduse ecoul. Probabil din incercarea lui absurba de
a-si gasi drumul. Oricum, era pe mare, nu avea de ce sa strige si nici nu era
nimeni sa il auda. Chiar si asa, mai bine ca l-a pierdut. S-ar fi speriat
pestii!
Era viteaz. Isi cauta necontenit drumul sau spre
lumina, trecand prin intunericul din mana dreapta si prin cel din salcamul din
