Pescarusul

Pescarusul. Si nu vorbesc aici despre acea pasare acvatica de pe coasta marilor si care face parte din familia Laridae, ordinul Charadriiformes. Ma voi referi doar la “Pescarusul” de A.P. Cehov.

Intamplarea ( fericita ) a facut sa am ocazia sa vad aceasta piesa de teatru cu acelasi nume, in regia lui Yiannis PARASKEVOPOULOS, chiar pe scena Teatrului National din

Cine sunt eu?

Aceasta postare nu este de azi. Este scrisa pe 4 decembrie, 2011. S-au schimbat foarte multe lucruri de atunci si pana acum, insa "compunerea" pentru ora de latina ramane autentica.

Cred ca cel mai greu lucru de pe lumea asta este acela de a te cunoaste pe tine. Si cu toate astea, eu cine sunt? As putea incepe prin a spune ca sunt o fiinta rationala, o fiinta cu sentimente, fapt ce m-ar deosebi de celelalte animale, pentru ca si omul in esenta este un animal. Metaforic as putea

Sfârșit de toamnă ca-n povești şi Porţi Deschise de 1 Decembrie, la Teatrul Colibri

Fabrica de povești electroCOLIBRI își deschide porțile de Ziua Națională a României, marți, 1 Decembrie 2015, între orele 10:00 – 18:00, pentru toți craiovenii curioși să descopere universul artei animației. 

Asadar, vizitatorii teatrului vor avea ocazia să vadă păpuși, decoruri, elemente de recuzită din spectacolele care au fost și sunt parte din repertoriul instituției, să intre în culise, să urce pe scenă, să admire picturile realizate de tinerii talentați ai Craiovei.

Barbatul nu are voie sa fie slab

Ca si barbat nu imi permit sa fiu niciodata slab. La modul figurat vorbesc pentru ca fizic sunt destul de uscativ. Nu imi permit asta pentru ca un barbat nu va fi niciodata intretinut de femeia sa. Inca din cele mai vechi timpuri barbatul era cel care aducea vanatul acasa, iar femeia era cea care pregatea mancarea si avea grija de copii.

Da, este adevarat, am evoluat, insa nu atat de mult incat barbatul sa isi permita „ luxul” de a fi slab. Daca nu ai suficienta motivatie incat sa ajungi in varf si sa te autodepasesti in fiecare zi,

Branzeturi cum se ... cu vin!

Exact, branza si vin. Interesanta combinatie, imi zic. Era vorba despre un eveniment de degustare, dupa cum intelesesem, iar curiozitatea m-a impins sa accept invitatia. Imbracat elegant, ca doar mergeam la restaurant si nu oriunde, ci la Restaurant REX, cu doza de curiozitate, mai devreme mentionata, la purator, dar si cu oarecare timiditate, intru. Timiditate pentru ca era primul eveniment
la care participam in calitate de blogger si nici nu prea cunosteam prea multe persoane.

Craiova mea, Craiova voastra

Mie, Craiova, nu imi place pentru Centrul Istoric, Mall sau Parcul Romanescu. Nu iubesc nici strazile care inca se asfalteaza, ambuteiajul de luni dimineata ori spectaculoasa Gradina Botanica. Cu atat mai mult nu imi place pentru cartierele marginase, viata de noapte sau pentru meciurile echipei pe care nu am adoptat-o.

Mie, Craiova, imi place pur si simplu!

Si nu stiu cum este Craiova voastra si pentru ce o

Ramasita de suflet

  Era destul de tarziu si incepuse sa se intunece. Niste macarale inca montau pe stalp decoratiunile de Craciun, cred eu, prea devreme instalate anul acesta. Mirosul sarbatorilor e ceva cam departe, iar tot ce simt in nari este fumul masinilor parca prea grabite de la o vreme. Imi intind si eu pasul indemnat de stomacul care incepe sa depaseasca limita de decibeli admisa. “Abia astept sa 
mananc”, imi spun in gand si parca ma si vedeam infulecand din mancarea ce mi-a adus-o mama.

          Si totusi, mai e mult pana departe. Pana acasa mai fac cel putin 30 de minute, asa ca, sa fiu sigur ca ajung intreg, trec pe la fast-food-ul de pe Unirii. Nu vreau sa o jignesc pe mama, asa ca imi comand o shaorma mica, fara ceapa si fara usturoi. Imi este pregatita degraba si ma asez la masa, profitand astfel de putin ragaz si pentru picioarele mele.

Scriu prost

Obisnuiesc sa scriu destul de prost si asta poate pentru ca scriu ce gandesc. Scriu prost atunci cand in mine nu mai incap toate gandurile si, de teama sa nu le uit, le arunc pe o amarata de foaie. Nici macar din hartie nu e.

Scriu prost si atunci cand sufletul meu e plin… cu bune, cu rele… sau poate e gol, depinde.
De multe depinde.

Mai scriu prost si atunci cand sunt fericit. Cred ca atunci scriu cel mai prost. Asta pentru ca

Generatia care nu spune povesti

Poezia asta am mai postat-o pe pagina de Facebook, nu demult. Nu stiu la cati a ajuns, insa acum sper sa ajunga si la voi.

Generatia fara povesti

**Nota autorului : a se citi strigata**

Genertia mea nu spune povesti
Si nici nu le asculta pe cele spuse.
Noi suntem conectati la univers
Prin cabluri, nu prin lacrimi scurse.

Ganduri de dimineata

Nici nu stiu daca e devreme sau tarziu. Ma trezesc greu si merg sa-mi spal fata de razele violente ale lui noiembrie. Ciudat, soarele parca tipa la mine azi. 

Deschid fereastra si las galagia de pe Ispirescu sa-mi patrunda in camera si sa-mi umple peretii. Trag

in piept mirosul inca rece al diminetii, imbibat cu noxe si zgomotul claxoanelor a celor ce probabil au dormit mai prost decat mine. 

Imi fac un ceai, negru si pun il el doua lingurite de miere. Il sorb in timp ce mai arunc un ochi peste stirile cu care facebook-ul ma bombardeaza in fiecare clipa. 

Vine si colegul de camera, schimbam doua vorbe si apoi da drumul la muzica in timp ce lucreaza la un proiect. Nu ma regasesc in totalitate in versuri, insa ascult cu placere in timp ce mananc. 

Ma imbrac in graba si cobor scarile. Ajung in statie, dar

Sa nu uiti sa visezi!

 

E dimineata. Razele soarelui s-au plictisit sa poposeasca peste chipul tau, insa mai zabovesc o clipa. Le e greu sa plece, dar isi urmeaza in tihna drumul. Stateai la margine de fereastra, cu barbia rezemata pe maini si priveai spre nicaieri. Tresari dintr-o data, cand pisica iti doboara gandurile pe care abia le prinsesesi in par, din cauza 
mieunatului pretentios.

Te ridici, iti inchei si ultimul nasture de la camasa si mergi increzuta sa-ti astamperi sufletul. Musti cu intelepciune din paginile unei carti, de data asta ghemuita sub copacul din curte. Iarba isi innoada firele ca sa iti linguseasca gleznele, iar furnicile stau pitulate in buzunarul de la piept.

Mai cade si cate-o frunza, zdruncinata de

Daca as fi fost acolo?

Nu poti sa intelegi asa ceva daca nu traiesti. E practic imposibil. Voi, astia toti, care asterneti randuri unul dupa altul despre ceva ce s-ar fi putut evita daca am fi trait si NOI in anul 2015, nu faceti mai mult decat sa adanciti ranile. Nu veti intelege si nu vom intelege ce s-a intamplat acolo. E greu pana si sa-ti imaginezi prin ce au trecut...

Am urmarit zilele astea cam tot ce s-a intamplat inca din primul minut al 
tragediei. La inceput am fost putin speriat, ba chiar mai mult, pentru ca eram aproape sa ajung in Bucuresti in seara aia si...cine stie unde m-ar fi purtat drumurile. Sigur ca m-am intrebat „daca as fi fost acolo?” si sigur ca nu am reusit sa continui dincolo de gandul asta.

E cumplit, e tragic! Cred ca in momentul asta cuvintele nu mai valoreaza nimic si se dezintegreaza

Festivalul UniFEST ajunge la Craiova

Sub sloganul „Luminează-ți studenția”, Uniunea Studenților din România aduce în cadrul Festivalului UNIFEST, pentru al 14-lea an consecutiv, cultura, arta și educația nonformală mai aproape de studenți. În perioada 4-17 noiembrie, tinerii din centrul universitar craiovean pot participa pentru a se distra și a se dezvolta, timp de treisprezece zile, la numeroase evenimente, precum„Maratonul de Folk și Muzici Bune”, „Noaptea teatrului studențesc”, „Publifest –

Scrisoare de la un prieten

Urmatoarea postare nu imi apartine. Este ceva ce am primit de la o prietena foarte buna. O iau ca pe o lectie si o voi reda in intregime.

Din cand in cand, oamenii ar trebui sa mai spuna ce simt unii fata de altii. Face bine!

" Mi-a placut mereu ideea de a scrie, dar niciodata n-am povestit despre persoane in istorisirile mele. Am spus doar despre trairi, fapte si alte lucruri care m-au marcat. Ei bine, de data asta renunt la egoism si  vorbesc despre un om special. Stii genul ala de prieten, care te face sa razi dimineata, te enerveaza la pranz si iti alina ranile seara? Cred ca da. Eu am unul,

Suntem o tara care incepe sa arda

Concluzia mea generala este ca suntem o tara de papagali si de „destepti”,  iar pentru noi lucrurile merg „fie cum o fi” si doar banul primeaza. Stim sa dam cu parul si sa acuzam, dar abia dupa ce s-a intamplat (Evident, nu intra toti in aceeasi oala, insa prea multi au vorbit ce nu trebuia). Ca vorba aia, „dupa razboi...” . Aici nu a fost vorba de