L-am redescoperit pe Iona

Share

L-am redescoperit pe Iona. Era la fel cum il lasasem ultima oara pe foile prea obosite sa il mai suporte: curios, energic, incercand mereu sa „evadeze” din burtile de peste care l-au inghitit de atatea si atatea ori. Dar isi pierduse ecoul. Probabil din incercarea lui absurba de a-si gasi drumul. Oricum, era pe mare, nu avea de ce sa strige si nici nu era nimeni sa il auda. Chiar si asa, mai bine ca l-a pierdut. S-ar fi speriat pestii!

Era viteaz. Isi cauta necontenit drumul sau spre lumina, trecand prin intunericul din mana dreapta si prin cel din salcamul din

Traim intr-o atemporalitate virulenta

Share

Sa admitem, deci, ca intr-un prezent continuu suntem niste statici, mediocrii efemeri. In incercarea noastra de a dovedi contrariul ne razvratim asupra tot ceea ce inseamna simplu, modest, frumos. Traim constient intr-o perpetua schimbare a starii de agregare a propriului sine si ne ascundem sub limitele omenesti impuse de creier, ci nu de trup.

De la 1 pan’ la 7 noi am degustat Vinarte

Share

Ca sa va lamuresc inca de la inceput despre ce este vorba, pe 13 septembrie am fost cu bloggerii craioveni la Restaurant Epoca la o degustare de vin foarte speciala, organizata de Asociatia Bloggerilor Olteni si DictionarCulinar.ro. Spun speciala pentru ca, de data aceasta, nu mai putin de 7 vinuri de la VinArte au fost nevoite sa indure papilele noastre gustative. Ei, si nu ca m-as plange, ca daca m-ati pune sa aleg, nu as sti sa va spun care mi-a placut mai mult! Iar cum vinul nu vine niciodata singur, ci insotit de o branza de soi, Delaco a scos artileria grea si-a insirat pe farfurie ce are mai bun.

Sa inceapa SuperBlog

Nu mai departe de primavara asta ma inscriam intr-o competitie super cool de blogging: SuperBlog. Am trecut prin multe probe, am tras de mine sa respect termenele limita, iar totul s-a inchiat cu un onorabil loc 20 la prima participare. (Participare adevarata, ca am mai avut o tentativa acum ceva vreme, insa nu prea stiam eu cu ce se mananca blogging-ul atunci).

Ei, si pentru ca mi-a placut atat de mult nu pot rata ocazia sa nu ma inscriu si la competitia din toamna aceasta, unde sper sa ma distrez cel putin la fel ca ultima data, sa ma revad la gala cu oamenii pe care i-am cunoscut deja si sa cunosc altii noi. 

Dar sa nu mai lungim vorba and Let the blogging games begin! And the jury be ever in your favour!

Un burrito, por favor!

         

Zi de duminică, afară călduţ, plimbare prin noul sau...vechiul centru al Craiovei. Câteva ore bune m-am învârtit cu prietenii, am mai discutat despre Teoria Relativităţii, despre adevăr în sensul său generic, am regândit Teorema lui Pitagora şi am dezbătut un alt subiect foarte important: dacă Liverpool sau Sevilla câştigă finala Europa League de mâine.

Dar cum se zice: „vorba lungă, sărăcia omului” sau în cazul nostru „vorba lungă, sărăcia...stomacului?!” Oricum ar fi, ne-a venit foame după atâta pălăvrăgeală. Întrebarea firească era nu „unde mâncăm?”, ci „donde comemos?”. Nu de alta, dar aveam în grup un fan înrăit al FC Sevilla care se dădea mare şi tare că ştie spaniola.

Prin ochii lui Vizante

Prin ochii lui Vizante doreste sa surprinda un om care munceste din plin pentru ceea iubeste cu adevarat: rapp-ul. Nu puteam sa ma vad prin ochii lui altfel decat in rime de rapp, trecand in revista si cateva piese de-ale lui. In curand va pregateste si o surpriza, asa ca stati pe faza zilele astea! La sfarsit, va las si un link sa-i ascultati pasiunea. Merita!

De pe strada, dintre blocuri

Acum am ajuns departe,

Am trecut prin multe focuri,

Numele meu e Vizante

Nu ma las batut cu una,

Nici cu doua, nici cu trei,

Nu am suportat minciuna,

Mi-au ajuns si cativa lei.

Prin ochii Ralucai B.

Prin ochii Ralucai B. se doreste a surprinde un jurnalist in continua evolutie, pe care eu, in sinea mea, il vad ajuns departe peste ani.

Pix, foaie, reportofon. Aa, si sa nu uit aparatul foto. Deja imi e cel mai bun prieten in ultima perioada. Cu el pot sa pastrez povestile pentru o vesnicie, acele povesti care merita mai mult decat tiparite intre niste foi nici albe, nici gri, care se rup si se toaca in timp.

Dar totusi, povestile trebuie scrise. Si nu altfel, decat din suflet. La fel cum un actor isi joaca rolul cu emotie, un jurnalist trebuie sa simta ce scrie. Un adevarat jurnalist, desigur!

Prin ochii Madalinei T.

Azi mi-am propus sa vad lucrurile prin ochii Madalinei T. Se simte miros de libertate si de ROGVAIV.

Deschid ochii: un albastru se intinde din fata lor si pana spre departe. Cateodata verzi, alteori influente de caprui, in functie de lumina, de zi, de suflet...

 Si da! Un ROGVAIV pleaca din ochii mei spre cine stie unde, cine stie cand sau cine stie de ce. Tin in mine mai mult decat las sa se vada si scot putin cate putin pentru cei ce-mi simt emotia...cu emotia lor. N-am scos niciodata totul si nu pentru ca nu am vrut, ci pentru ca nu am avut de ce, nu am stiut cand ori poate nu l-am gasit pe „cine”.

Prin ochii Laurei D.

Reiau campania inceputa la sfarsitul lui 2015 cu un articol despre un om pe care eu il apreciez pentru pasiunea de care da dovada. De data asta am incercat sa ma vad "Prin ochii Laurei D."

Sa joc teatru? Cum adica sa joc teatru? Nu as putea vreodata sa joc teatru! Cu asa ceva nu ma pot juca! Respir si expir teatru prin fiecare por al pielii mele, iar dimineata, ghici ce, mananc vreo cateva piese ca sa inceapa ziua mai bine. J

Si plec! Imi iau gandurile in minte, emotia in piept si plec! De fapt, am plecat deja, de aproape doi ani de zile spre...spre undeva! Sau mai degraba, spre acel ceva pe care mi-l doresc intr-adevar. Am idealul meu si drumul. 

Liverpool-Dortmund, minune sau ce?

Cea de-a 8-a minune a lumii s-a vazut o data, in 2005, la Istanbul. Ne aducem aminte cum Liverpool a castigat finala UCL la penalty-uri dupa ce a fost condusa cu 3-0 de AC Milan. Au urlat ziarele mult timp dupa cum ca a fost cea mai frumoasa finala Champions League din istorie.

Despre credit, despre blogging...

Totul a început anul trecut în vară. Mai avusesem câteva tentative de a mă face cunoscut în mediul online, însă nu m-am ţinut de niciuna dintre ele. Ba nu îmi găseam timp, ba nu reuşeam mereu să postez. Pe blog, căci despre blogging e articolul ăsta şi despre cum se câştigă credit în mediul online. E greu, dar nu e imposibil. Nu e la fel de uşor ca şi cum ai lua un credit de nevoi personale ori un credit ipotecar. Pentru alea mergi frumuşel la bancă şi cât ai zice „blogger” îl și primești, însă şi acolo ai nevoie de ajutor. Pentru cine nu ştie, există nişte experţi financiari de la AVBS Credit, care oferă cele mai bune soluții de creditare, GRATUIT.

Este epilarea bărbătească?

Episodul 1.

-Auuuu! Nu trage atât de tare! Ce faci??? Mă doareee!

-Nu te mai smiorcăi atât! Parcă eşti copil!

-Un copil cu ceară pe picioare şi cu fire de păr cu diametrul unei mingi de fotbal. Ce zici de asta?

-Taci şi suportă! Doar nu mergi aşa la piscină. Nu vezi ce pădure ai pe picioare?

-Auu, dar mă doareee!!! Trage acum la 3. Fii gata, 1,2... Auuu! Am zis la 3!

Primavara vine cu finisaje

Au înflorit deja pomii, albinele au început să zboare, păsărelele încep să își facă cuib, iar in aer se simte miros de…noi finisaje. Aș fi vrut să spun primăvară și să mă bucur de ea cât cuprinde, însă, am un impediment. Se numește „materiale de proastă calitate”. Despre ce vorbesc? Despre faptul că am o problemă la parchet, pe care am dat muuulți bani doar pentru că scria pe el „resistent la apă”. Dar nu a fost deloc așa. Cred că era doar un simplu parchet laminat și nimic mai mult. Am vărsat acum vreo lună apă când spălam cu mopul prin cameră și, ce să vezi? A început să se umfle ca balonul când bagi heliu în el. Ce să-i mai fac...? Îl schimb! Iar de data asta apelez la produsele Diego! Calitatea nu lasă niciodată de dorit, iar prețurile lor sunt mereu cele mai bune. 

O nuntă ca în filme

Fiind băiat, nu m-am gândit niciodată la cum va arăta ziua nunţii mele. Undeva gândesc la asta într-un viitor mediu spre depărtat, însă cam prea multe apropouri în ultimul timp de la iubita mea. Aşa că, în cele din urmă am cedat şi am acceptat discuţia cu titlul „O nuntă că în filme”.

Dar ce ne facem pentru că mie îmi plac filmele de comedie, iar ei cele romantice. Undeva la mijloc ( mijlocul romantismului, să nu credeţi că o dăm cumva la pace ) trebuie să ne încadrăm. Până la urmă, nunta este despre o anume femeie, o anume mireasă, care are lângă ea şi un...mire. Aş spune uşor neglijabilă cantitatea cea din urmă pentru că cine a cerut vreodată să facă poză cu mirele? Poate vreo fostă iubită de-a lui ori cine ştie ce fată care l-a plăcut prin copilărie. Aa, şi, desigur, mama mirelui. În rest, mireasa este pe scenă, iar luminile sunt îndreptate direct către ea.

Lista iubitei mele este foarte scurtă, nu-şi doreşte prea multe. O are pregătită de multă vreme, iar când am acceptat să discutăm despre asta s-a şi dus şi a scos-o de la naftalină.

-Deci eu vreau cam aşa:

-O locaţie cu piscină pentru că vreau să organizăm acolo dansul mirilor, deasupra apei dacă se poate, acompaniaţi de pian. Știi doar că îmi place foarte mult muzica la pian.

-Vreau să avem cel mai frumos salon de nuntă dintre toate câte există!  
-Vreau să avem copii care să arunce în fața mea cu petale de trandafir alb.
 -O să vină şi rudele mele din provincie aşa că e neapărat necesar că locaţia respectivă să aibă şi cazare unde să pot să îi găzduiesc peste noapte. Doar nu o să stau să îi plimb prin tot Bucureştiul cu maşinile. Poate se rătăcesc şi nu ajung la timp.

-Vreau să pot să amenajez eu culorile în sală, pentru că mie îmi place albastru. Vreau o îmbinare între alb şi albastru pentru a împleti puritatea albului cu libertatea albastrului. Totuși, nu vreau să uităm de tema hawaiană. Te iau eu de soţ, dar asta nu înseamnă că mă leg cu cătuşe. Despre libertate vorbesc aici. Mă asculţi?

-Da, iubito! Sigur că te ascult! Îi spun eu amintindu-mi că profa de română din generală mi-a spus că EU este un pronume personal şi nu unul colectiv cum ar fi NOI, spre exemplu. Despre NOI ea încă nu a zis nimic.

-Aa, mai vreau cununia civilă tot la piscină. Nu vreau să mergem la biserică. Asta e deja demodat. Vreau să fie exact ca în filmul ăla pe care l-am văzut aseară. Vreau să avem și porumbei albi care să fie eliberați în momentul în care eu spun DA!

Poate tu l-ai văzut, îmi spun eu în gând, că eu am adormit imediat după ce a spus „poţi săruta mireasa”.

-Focuri de artificii! Astea nu au cum să lipsească! Neapărat trebuie să avem aşa ceva! Îmi plac artificiile de când sunt mică. Mereu m-au fascinat. Până aici e bine?

-Sigur, draga mea. Este perfect. Cum te gândeşti tu la toate...

-Ei, dar sigur că mă gândesc. Fii atent. Neapărat, dar neapărat trebuie să avem transport cu taxi-uri pentru invitaţii din Bucureşti. Omul vine cu maşina, dar poate că bea un păhărel şi nu mai poate să plece. Aşa că, dacă vrea să bea puţin lasă maşina frumos în parcare şi se duce acasă cu taxi-ul. Nu-i aşa că mă pricep?

-Cred că într-o viaţă anterioară ai fost organizator de nunţi. Foarte bine te pricepi.

-Vai, mulţumesc!

(Mulţumesc şi eu pentru că nu şi-a dat seama de ironie. E prea entuziasmată!!!)

-Vreau ca cei care organizează să îmi ofere tot. Adică de la băutură până la mâncare, flori, lumini, formaţie de muzică şi tot ce mai este nevoie. Nu vreau să discutăm noi separat cu fiecare în parte. Dacă tot e nunta noastră, măcar să fie totul perfect şi să ne asigurăm că profesioniştii o organizează.

(Noi? E prima dată când zice noi. Dar de ce am impresia că accentul cade undeva pe TU, adică eu, cel care -dacă nu şi-ar fi dorit ea ca totul să fie de-a gata- ar fi trebui să se ocupe de formaţie şi de toate celelalte? Poate doar mi se pare).

-Da, aici îţi dau dreptate. Totul trebuie să fie pus la punct!

-Ia zi, dragule, tu îţi doreşti ceva?

-Oh, dar îţi mulţumesc foarte mult că îmi acorzi şi mie atenţie. Eu nu-mi doresc foarte multe ( pe lângă ceea ce ai spus tu deja ), însă mă gândesc să impresionăm puţin invitaţii prin organizarea unui cocktail-bar ultra all-inclusive, cu spectacol de barmani, iar pe lângă asta să avem şi un număr de jonglerii cu sticle şi shakere. Şi, totuşi, mă gândesc şi la faptul că locaţia pe care o alegem să aibă o parcare generoasă pentru invitaţi. („Că dacă vin toate rudele tale...” aş mai fi vrut să spun, însă m-am oprit înainte de a face vreo gafă).

-Numai asta vrei tu?

-Sigur că nu! Vreau ca tu să fii fericită pentru că nunta asta este despre tine şi despre fericirea ta. Eu mă simt bine atunci când te văd fericită şi că eşti mulţumită.

-Vai! Ce drăguț ești!

    

-Nu vor lipsi nici aranjamentele florale la care ştiu că te gândeşti, nu va lipsi declaraţia de dragoste, care, fii sigură că va fi făcută într-o mod cu totul şi cu totul inedit. Vei avea parte de multe surprize la nunta ta. Vom folosi ideea ta de mai de mult cu tematica hawaiană, iar florile vor fi exotice. Salonul îl vom amenaja în alb şi albastru, exact cum îţi doreşti tu, iar uniforma ospătarilor va fi una specială.  (Am spus toate astea fără niciun fel de ironie). Dar cred că înainte să mai discutăm despre asta, ar trebui să te întreb ceva.

-Ma laşi fără cuvinte. Credeam că nu mă asculţi. Ce anume vrei să mă întrebi? Spune ea puţin nedumerită.

      -Ceva ce ar fi trebuit să te fi întrebat de mai multă vreme, însă acum consider că este momentul potrivit.

-Tu vrei să ne despărţim?

      -Haha. Nici vorbă! Vrei să fii soţia mea?

Mai departe vă las pe voi să vă imaginați dacă a acceptat sau nu.

P.S. : Nunta e la anu’ în mai!

Acestă cerere în căsătorie a fost făcută datorită Spring SuperBlog 2016

Branzeturi ( Delaco) cum se cu vin ( Corcova )

Nu beau eu prea des si nici cu branza nu prea ma omor, dar cand stiu ca e degustare de branza si vin, fac tot posibilul sa ajung. Am ratat cateva din cauza programului foarte incarcat, insa, de data asta, am reusit sa ajung ( punand GPS-ul, bineinteles ). Locatia? Cartier Brazda lui Novac, Temple Bar. Super cochet si dragut aranjat, localul era perfect pentru ce stiam ca va urma: „pairing” intre branzeturile Delaco si vinurile Corcova Roy & Damboviceanu. 6 combinatii, asadar 6 tipuri de branza si 6 tipuri de vin si 4 oameni frumosi la masa. Pe mine ma exclud ca sa nu ziceti ca mi-au murit laudatorii :D. 
Vremea nu era cea ma grozava. Soarele uitase de noi de ceva zile bune si uitaseram sa zambim, dar despre zambet va spun eu putin mai tarziu, asa ca sa trecem la "imperechere".

Aa, cine a organizat toata treaba asta? Asociatia Bloggerilor Olteni, impreuna cu Dictionar Culinar, iar numele evenimentului a fost Brazeturi cum se... cu vin. Inspirat nume, zic eu!

Asadar, s-o luam pe rand si sa dam si note, pentru ca azi ma simt profesor...in vinuri si branza. Am stat ceva timp sa deliberez, insa am o concluzie pe care vreau s-o impartasesc si cu voi.

Prima combinatie a fost branza Mozzarella Fresca  cu vinul Corcova, Sauvignon Blanc. Gustul catifelat al branzei imbinat cu vinul (foarte) putin intepator, mergeau la fix. Branza punea vinul foarte bine in valoarea asa ca, de la mine nota 9 cu felicitari. Un inceput destul de bun.

Cea de-a doua combinatie. Petit Camembert cu Corcova Reserve, Chardonnay. Cam in acelasi ton cu prima combinatie, insa, as da cu 20 sutimi mai mult pentru ca mi-a placut vinul mai mult. 
P.S. : Chelnerita mi-a pus ceva mai mult in pahar decat la ceilalti. Deci, 9.20.

Branza Maasdam  si vinul Corcova, un rose foarte bun, au fost ce-a de-a treia combinatie. Hmm, am oscilat putin intre aceasta si urmatoarea, in ceea ce priveste pairingul castigator, insa am ales in cele din urma perechea cu numarul 4 ca fiind preferata mea. Asa ca, 9,5 pentru aceasta.

Stiu ca nu e frumos si ca deja am dezvaluit „castigatorul”, insa nu ma mai puteam abtine. Emmentaler langa Corcova Reserve, Pinot Noir a fost cea mai buna combinatie din punctul meu de vedere. 10 cu desavarsire. O sa va las aici si cateva detalii despre vin pentru ca, eu cred ca el a fost vedeta! I-as da 11 daca as putea, insa pentru asta as mai avea nevoie de o sticla. :D

Trecem totusi mai departe, pentru ca nu e frumos sa nu amintim si de celelalte imperecheri. Asadar, Grana Padano - Corcova Reserve, si Roquefort  - Corcova, Dessert au fost celelalte doua combinatii. Prima dintre acestea doua primeste de la mine o nota meritorie de 9,40, insa cea din urma nu m-a incantat foarte tare. Iar asta pentru ca mie nu imi place atat de mult vinul dulce. Bun, sigur ca a fost bun, insa nu am mai cerut un al doilea pahar, asa cum am facut pentru celelalte vinuri. Oopss! Asta nu cred ca trebuia sa spun. Deci, nota 9 de la mine.
Am afla si lucruri noi la degustare, iar intresant este faptul ca atunci cand servesti un vin trebuie sa ai mare grija cum il "asortezi" cu mancarea pentru ca ea sa nu acopere savoarea acestuia. 
O alta informatie primita la degustare a fost aceea ca podgoria de la Corcova este atestata documentar de pe la sfarsitul secolului al 16-lea, inceputul secolului al 17-lea, adica in timpul domniei lui Mihai Viteazul. Foarte tare, frate!
Aa, era sa uit. Cei de la Corcova Roy & Damboviceanu au venit special cu paharele de acasa pentru a putea degusta un vin ca la carte din cele mai potrivite pahare. Asta da dovada de profesionalism!

Daca va intrebati cumva, sa stiti ca regulile de degustare sunt simple:

Mirosi vinul, apoi il agiti si il mirosi din nou si vei simti aroma mai intensa. Gusti apoi din el si il plimbi putin in gura pentru a-i putea simti aroma cu ajutorul tuturor papilelor gustative. Inghiti si tragi imediat aer pe gura pana umpli plamanii, iar dupa asta respiri usor pe nas. Astfel vei reusi sa simti inca o data savoarea vinului. Hehe. Deja ma pricep. A fost o seara chiar intresanta. De la Alin Sintimbrean am aflat ca branza Mozzarela, prima pe care am gustat-o a fost descoperita din greseala. Adica, cuiva i-a cazut intr-un cazan de apa clocotita, iar dupa ce a fost scoasa de acolo si-a dat seama ca gustul ei nu este unul tocmai rau.
Iar daca ar fi sa aleg 3 cuvinte cu care sa descriu vinul, branza si combinatia preferate, as spune asa:
Intensitate- Corcova Reserve, Pinot Noir
Naturalete- Emmentaler
Perfectiune- Emmentaler + Corcova Reserve, Pinot Noir
Pana la urma a fost o seara despre vinuri, despre branza, cu bloggeri si cu prieteni. Zambetul a fost la purtator, iar subsemnatul s-a simtit extraordinar. Sa fi fost de la vin?!

 

SSD-ul HyperX se potrivește la fix

Lacrimi şi suspine-au curs

Când la licenţă scriam,

Pentru că hardul “s-a dus”

Şi-am pierdut tot ce aveam.

Fix când pe “save” să apăs,

Căci mai aveam doar puţin,

S-a auzit doar un fâs

Şi apoi mi-a dat blue screen.

Aşa e când eşti student

Şi nu ai bani de PC

Şi foloseşti, evident,

Pentium 2 din 2000.

Cheliuță și evenimentul de afaceri

„Ce-o mai vrea şi ăsta?” Îmi zic eu în gând după ce secretara m-a anunţat că trebuie să mă prezint în biroul lui. Îi şi văd chelia aia stralucindă şi parcă dată cu lac, scărpinându-se în mustaţa stil „The Bandito” şi începând să mă muştruluiască pentru cine ştie ce agrafă de birou pe care nu am pus-o la contractul lui.

-Bună ziua, domnule director!

-Bună, dragul meu? Ce mai faci? Ce soare e afară!

Dacă v-aş spune că ochii mei erau cât cepele când m-a abordat în felul acesta e puţin spus. Nu-mi venea să cred.

-Aveți dreptate, foarte frumos afară! Spun eu, apropiindu-mă uşor de el să văd dacă nu cumva a tras la măsea înainte să mă cheme.

Să nu uităm să mulţumim!

Suntem uneori prea prinşi de grijile cotidiene să ne mai aducem aminte să mulţumim. Uităm adesea să facem acest gest simplu pentru persoanele care chiar contează în viaţa noastră şi care ne-au ajutat de atâtea ori și au fost acolo la bine şi la rău, indiferent de situaţie. Stresul cotidian ne înghite – muşcând din noi bucată cu bucată – şi ne dezumanizează fără să ne dăm seama. Un simplu mulţumesc, un zâmbet aruncat în colţul gurii, ba chiar o floare poate înveseli ziua cuiva. Iar dacă ceilalţi emană fericire, cu siguranţă ne-o transmit şi nouă. Pe flori voi insista puţin mai mult, pentru că, recent mi-am dat seama că în viaţă este bine să mulţumeşti celor care îţi stau alături.

Pe-un picior de plai

Mult timp m-am gândit la o destinaţie de vacanţă şi am înclinat între mare, munte, ţară sau străinătate. Am căutat oferte turistice peste tot, circuite turistice, printre sutele de oferte speciale pe care ți le pun la dispoziție agenţiile de turism. Totuşi, cred că am ales exact ceea ce trebuie şi ceea ce aveam nevoie pentru a-mi reaminti ce înseamnă frumosul.

 Aerul este mai bun aici. Plămânii inhalează libertate şi expiră împlinire, iar ochii se scaldă în minunăţiile naturii, împletite cu meşteşugirea şi răbdarea omului. Aşa e! Aici răbdarea, liniştea, pacea sufletească sunt la ele acasă. De  la cota 2.042 te simţi atotputernic. Simţi că stai la masă cu Zeii şi te înfrupţi din alesele lor bucate, iar parcă, tot ceea ce atingi te umple de energie divină.

Transfăgărășanul este destinaţia despre care vă vorbesc, iar mergând pe acest spectaculos drum, care duce aproape de Rai, ai şansa să admiri bucăţi din sufletul naturii, de pe meleaguri românești.

Cascada Bâlea, care parcă e alimentată cu lacrimi de îngeri, are o cădere de 60 de metri, fiind cea mai mare cascadă în trepte din România. Se află între vârfurile Moldoveanu şi Negoiu, la mai bine de 1.200 de metri altitudine. Susurul apei care se loveşte cu sete de pietre are în el o simfonie scrisă de natură, ale cărei note se afla doar în inima celui ce iubeşte frumosul.

O altă atracţie a faimosului drum şerpuit, cunscut atât în România, dar lăudat şi de străini, este Lacul Bălea. Situat la 2.042 de metri între cer şi mare, Bâlea Lac este locul de unde soarele se scaldă din când în când, atunci când vrea să se mai curățe de strălucire. Tot aici, încă din 2006, în fiecare iarnă, se construieşte un hotel de gheaţă care atrage an de an şi mulţi turişti străini, dornici să ne guste frumuseţile şi să ne admire îndemânarea.

Dacă tot ajungi la Bâlea Lac, e păcat să nu te încumeţi să-ţi măsori forţele cu muntele şi să te aventurezi într-un traseu care să înconjoare lacul. Trebuie să ai, totuşi, un cuţit la tine, pentru a avea cu ce să tai ceaţa, atunci când luminii îi e prea greu să străbată văzduhul. Traseul nu este unul dificil, iar greutatea lui nu se compară nici pe departe cu senzaţia pe care ţi-o conferă borna imaginară de 2.400 metri lângă care te aşezi şi-şi tragi sufletul. Acolo sus eşti liber! Eşti liber să fii liber! Tot pe traseu acesta dai şi peste Lacul Capra, un lac glaciar rece şi limpede. Se poate citi în el sinceritatea.

Coborând şi gonind caii de sub capotă cu maxim 40 de km la oră, ajungem în tunelul care crestează inima muntelui. Se merge greu, cu frică parcă, iar apa care se prelinge pe pereţii de piatră amplifica sentimentul. Odată ieşit din tunel, basmul rămâne uşor, uşor în urmă, iar realitatea începe să se simtă, însă doar până la Barajul Vidraru. Are 166 de metri şi este cel mai înalt baraj din România. Îţi e greu să crezi că a fost făcut de om, însă a început să fie folosit încă din 1966. Înapoia lui se întinde Lacul Vidraru, pe circa 14 km în lungime şi puţin peste 2 km în lăţime. Prometeu domneşte deasupra barajului şi a lacului, ţinând în mână în fulger, semn că zeii încă au grijă de oameni.

Cea de-a doua reşedinţă a lui Vlad Ţepeş, supranumit şi Dracula, este ultimul obiectiv turistic de pe Transfăgărășan. Cetatea Poienari este, în prezent, o ruină, însă în spatele zidurilor medievale se înalță falnic Munţii Făgăraş.

Am făcut de mai multe ori acest traseu şi de fiecare dată mi-a adus aceeaşi împlinire sufletească. Ultima dată, vara trecută, am poposit vreme de 5 zile la cabană, iar linişte mai „adâncă” decât acolo nu am găsit nicăieri.

Măcar o dată în viaţă merită să faci acest traseu şi să poposeşti măcar câteva zile în sânul munţilor şi să te hrăneşti cu libertate şi atotputernicie. Recomand cu inima deschisă Transfăgărășanul ca destinaţie de vacanţă sau evadare de week-end pentru aceia care îşi doresc să petreacă puţină vreme „pe-un picior de plai, pe-o gură de rai.”

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2016!

Iubi și freonu'

-Hai, las-o! Ai curățat-o destul. E lună! zici că pleci la agățat, nu în concediu.
-Hehe. Tu ţi-ai luat tot ce-ţi trebuia?

-Da, am luat.

-Sigur n-ai uitat laptele de corp, loţiunea, crema de zi, crema de noapte şi cele trei tipuri de creme solare? Data trecută te-ai trezit la Techirgiol că nu le ai. Zic dându-mă șmecher.

Operațiunea: reducerea consumului de energie

Vine, vine, primăvara! Vine cu ghiocei, cu zambile, cu magnolii înflorite, dar şi cu regularizarea la curent şi cu ultima factură la gaze. Şoc şi groază, ce să mai! Când ai centrală pe gaz e vai şi amar şi te cam ia cu ameţeală. Stau la casă, nu la bloc, să zici că îmi e ameţeală de la înălţime, dar zero-urile multe nu se împacă bine cu vederea mea. Cred că și știu ce urmează: "Operațiunea: reducerea consumului de energie."

Ce să-i faci? N-o dezbraci, cum zice cântecul, ci o îmbraci. Cum ce? Casa!

Am pus mâna de la mână, adică i-am luat de mână pe părinţi – că eu încă nu am banii mei, ci supravieţuiesc din bursă şi din proiectele pe care le mai prind din când în când – şi am bătut la uşa celor de la Enermed Impex SRL Bucureşti. De ce? Ca să facem rost de un certificat energetic şi să ştim în ce clasă de consum ne încadrăm și să vedem ce măsuri trebuie să luăm pentru a reduce consumul (masiv) de energie.

Vin oamenii, măsoară, fac testele lor şi tot ce mai trebuie. Pleacă salutându-ne politicos și ne spun că în maxim 24 de ore primim răspunsul. Oh! ce bine, că nu stăm cu stres până vine. Nu că ar fi cine știe ce situație dificilă, dar tare îmi e teamă de rezultat.