L-am redescoperit pe Iona. Era la fel cum il
lasasem ultima oara pe foile prea obosite sa il mai suporte: curios, energic,
incercand mereu sa „evadeze” din burtile de peste care l-au inghitit de atatea
si atatea ori. Dar isi pierduse ecoul. Probabil din incercarea lui absurba de
a-si gasi drumul. Oricum, era pe mare, nu avea de ce sa strige si nici nu era
nimeni sa il auda. Chiar si asa, mai bine ca l-a pierdut. S-ar fi speriat
pestii!
Era viteaz. Isi cauta necontenit drumul sau spre
lumina, trecand prin intunericul din mana dreapta si prin cel din salcamul din
fata casei. Dar nu se temea de asta, pentru ca stia ca poate stinge cu o pleoapa
toate lucrurile care au mai ramas aprinse. Putea stinge papucii de langa pat,
cuierul, tablourile...
L-am redescoperit pe Iona. Si era ingrijorat. Se
gandise sa puna la intrarea in orice suflet un gratar, ca sa nu bage nimeni in
el cutitul. Ca de, sunt atatia care ar taia in carne vie doar ca sa ajunga
acolo unde cred ei ca le e mai bine.
In loc de pesti prindea umbrele norilor care se
asezasera pe navod. Iar tot cu acelasi navod prinsese si soarele, pe care l-a
pus la sarat, crezand ca va tine mai mult. Si nu intelegea de ce oamenii isi
mai pierd timpul cu lucruri pe care nu le folosesc dupa moarte. Se framanta el
incercat sa inteleaga acest aspect, dar totusi, voia sa se nasca. Nu prea i-a
iesit prima viata, ca nu toti pot trai dupa pofta inimii. Dar, mama, mai
naste-ma o data! Poate a doua oara o fi mai bine. Naste-ma mereu, mama si nu te
speria numai de atata, zicea el din toti rarunchii de muritor.
Cat despre viitorul, nu il poti ghici, dar cu
trecutul mai ai o sansa. Incerca sa-si ghiceasca trecutul, apropae ca uitand si
cum il cheama. Uitase cum se numea dracia aceea frumoasa si minunata si
nenorocita si caraghiaosa, formata din ani, pe care o traise. Era atat de
tarziu in el...De ce toti oamenii trebuie sa se culce la finalul vietii? se
intreba.
Ca in final, spasit de atatea intrebari fara
raspuns si de o viata traita in cautarea libertatii, si-a dat seama ca drumul
era bun, doar ca directia era gresita. Dorinta de eliberare i se citea in ochi,
caci, nu-i asa, razbim noi cumva la lumina!
...Si a razbit! Iar dupa ce-a razbit, l-am redescoperit
pe Iona, din talpi si pana in crestetul capului. Nascuse in mine emotie,
durere, exaltare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu