Henry glumea de fiecare dată după spectacol. ”Nici
eu nu știam. Nu aflu decât atunci când se termină. Apoi uit.” Așa le răspundea,
făcând gestul lui de reverență cu mâna.
Dar de data asta a spus adevărul. Chiar nu mai
știuse. Uitase gustul, simțea altfel, iar mirosul semăna cu mirosul de scândură
udă și puțin putredă.
...
Nici nu și-a mai strâns lucrurile. Le-a lăsat pe
scenă. Doar bandana a luat-o cu el și a legat-o la cealaltă mână. A strâns-o
mai tare de data asta. Voia doar să mai simtă o dată.
A ieșit să facă o plimbare. Mergea în locul lui
doar atunci când reveneau episoadele. Acolo își cusa el sufletul. După ce-l sfârtecase
și-l împărțise, în mod egal, tuturor celor din sală. De fiecare dată pierdea o
bucățică. Avea 1697 de bucăți, din care lipseau 147. Era din ce în ce mai greu
să le pună înapoi, pentru că le pierdea diferit. Doar că acum o pierduse pe prima.
De unde să înceapă? Nu avea de unde. Nu putea
rămâne doar cu bucățile împăturite în bandană.
S-a întors în sală să o caute. Era beznă, deși
asta nu-l mai deranja de multă vreme. Se obișnuise să țină ochii închiși chiar
și pe stradă. În felul ăsta putea să nu mai observe trupurile, ci doar
sufletele.
Era curios că fiecare aveau câte 1679 de bucăți.
Din care lipseau cel puțin 53. O singură dată simțise un suflet întreg și un
suflet gol. Erau în același corp. Doar că atunci când a deschis ochii nu a
văzut pe nimeni în jurul lui. L-a strigat în gând.
...
S-a uitat în cabină, pe rândul 27, în culise, sub
scenă. Poate și de data asta era bine s-o caute cu ochii închiși. A mai găsit
câteva bucăți făcând asta, însă, de cele mai multe ori, se lipeau de tălpile
invitaților. Și nu le mai găsea.
...
Nu se poate. E aici. Plin și gol. Vede doar o
siluetă în spatele sălii. Închide iar ochii. Numără 1679 de bucăți.
....
Și dispare.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Va urma!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu