Sa nu uiti sa visezi!

 

E dimineata. Razele soarelui s-au plictisit sa poposeasca peste chipul tau, insa mai zabovesc o clipa. Le e greu sa plece, dar isi urmeaza in tihna drumul. Stateai la margine de fereastra, cu barbia rezemata pe maini si priveai spre nicaieri. Tresari dintr-o data, cand pisica iti doboara gandurile pe care abia le prinsesesi in par, din cauza 
mieunatului pretentios.

Te ridici, iti inchei si ultimul nasture de la camasa si mergi increzuta sa-ti astamperi sufletul. Musti cu intelepciune din paginile unei carti, de data asta ghemuita sub copacul din curte. Iarba isi innoada firele ca sa iti linguseasca gleznele, iar furnicile stau pitulate in buzunarul de la piept.

Mai cade si cate-o frunza, zdruncinata de mirosul tau de parfum, iar vantul iti despleteste amintirile pe care le pastrasesi cu grija in palme. Zumzetul gazelor se aude printre randuri, iar parul de pe maini ti se ridica la fiecare sfarsit de cuvant.

Si te ridici, trecuta parca de vreme, iar in ochi ti se citeste multumirea. Lasi soarele in urma si culegi amiaza pe care o indesi cu repeziciune in buzunarul drept. Scapi pe jos cartea, iar literele cad nevinovate in tarana. Iti lasi umbra in urma sa le ajute, iar tu pasesti grabita dincolo de pragul usii, pe care o inchizi.

E frig si incepe ploaia, dar nu iti pasa. Tragi brusc draperiile, te asezi in pat si iti pui o dorinta. Sa nu uiti sa visezi!