Goală de ea

Din cearșafurile nopții se trezește ea. E goală, în suflet, gând și trup.

Își caută visul pierdut printre perne. Speră. Îl caută pe el. Își amintește că adormise în brațele lui. El se juca cu mâna pe corpul ei. Degetul lui arătător îi desena conturul trupului ei. Adormise cu nasul lipit

de gâtul lui. Goi. Goi de gânduri. De temeri sau vise. Goi de ei.

Obișnuia să se tezească în mijlocul nopți și să îl privească. Îi privea forma buzelor, a ochilor, conturul feței, îi mângâia barba de o zi, inspira adânc și închidea iar ochii.

Obișnuia să se trezească prima, dar stătea cuibărită în brațele lui cu ochii închiși și visa. La ei. Aștepta să fie el primul care se trezește. Îi plăcea să se lase privită, să fie privită. De el.

Însă privirea lui începea să fie tot mai goală. Se privea pe ea în ochii lui, dar nu se găsea. De ce? Verdele din ochii lui devenise o culoare opacă. Vedea doar el și atât. Iar ea..? își căuta visul pierdut în cearșafurile nopții. În goliciunea zilei de ieri, în necunoscutul zilei de mâine. Își urăște prezentul și caută cu disperare mâinele.

Ar vrea să se ridice din patul amintirii. Să schimbe lenjeria și să adoarmă iar. Doar ea. Goală de vise, de amintiri și dorințe. Goală de ea.

Atunci își dă seama că nu doarme. Că e trează și privește un pat gol. Cutele cearșafurilor șifonate îi desenează amintirile. Se așează în genunchi lângă pat și așteaptă. Nu vrea să îl strice. Nu vrea să strice ultima amintire a lor. Așteaptă. Ce?

Acest text nu îmi aparține. Mi-a fost trimis de o Anonimă.