Aceeasi eu,
o alta dimineata. Acelasi loc in care trebuie sa merg. Ma trezesc usor
numai gandindu-ma ca si azi voi primi imbratisari. Probabil, din greseala, unii
imi vor spune „doamna”, insa nu ma voi supara. „Dana, copii, nu doamna!
Spuneti-mi Dana!”
Ma gandesc la asta in timp ce ma aranjez. „Doar
trebuie sa arat immpecabil, nu?!” Cu ruj nu ma dau si cred ca ma imbrac in
blugi. Oricum ma schimb cand ajung. Chiar daca mama ma tot bate la cap sa dau
„titularizarea”, mie imi place ce fac. E drept, sunt cam obosita in ultima
vreme, insa zilele astea libere au prins bine.
Cand intru pe usa simt ca ma umplu cu
energie. Ii
mai pedepsesc pe cei neascultatori, insa, tot ma iubesc. Si eu pe ei. Ieri mi-a
zis unul ca sunt draguta si parca mi-a incalzit sufletul.
Ce sinceri sunt copiii, imi spun! Imprumut din
seninatatea lor zi de zi. Ce frumos era cand eram copii. Eu inca sunt, alaturi
de ei. Si eu sunt sincera!
Cred ca diferenta dintre mine si ei este inaltimea
si faptul ca eu primesc bani pentru ceea ce fac. M-as multumi chiar si doar cu
zambetele si imbratisarile lor. Banii sunt doar pentru mancare si intretinere.
De altceva nu mai am nevoie.
Plec. Am terminat azi. Unii plang, altii vin si ma
pupa si-mi spun ca ma asteapta maine.
Nu-mi e frig, chiar daca m-am imbracat subtire. Am
caldura sufleteasca pentru tot orasul. E tarziu, imi e putin teama, dar eu sunt
o curajoasa. Trec si pe la magazinul din colt sa iau paine. Intre timp imi sun
un prieten care mi-a promis ca vinerea asta ma scoate in oras.
Urc, mananc, ma aranjez. Ajung in pub, il vad, ma
asteapta la masa.
-Ba, Radu, sa-ti povestesc ce imi zise azi un
copil la gradinita...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu